luni, 8 septembrie 2008

Soba pe roţi

Într-o zi, s-a hotărât omul să-şi facă o sobă. A măsurat, a calculat, a ales locul şi s-a apucat de treabă.
Când soba era gata, a venit la el un vecin, care s-a uitat cu atenţie, a dat din cap şi i-a zis:
-Măi omule, nu ai facut bine soba, pe peretele ăsta. Uite, ar fi mai bine pe ăsta, aici s-ar păstra mai bine căldura!.
A stat omul , s-a sucit,s-a răsucit,s-a gândit...”Dacă vecinul are dreptate? Ce fac eu la iarnă, dacă se trece repede căldura?” Şi s-a apucat să dărâme soba, să o mute pe peretele celălalt.
Nici nu apucă bine să sfârşească şi vine pe la el un alt vecin. Mândru, nevoie mare, că acum are sobă nouă şi aşezată taman cum trebuie, omul îi arată munca sa.
-A, păi nu e bine unde ai aşezat-o, îi zice vecinul. Eu zic să o muţi pe peretele ăsta, că aşa va da mai multă căldură!
Necăjit, omul se apucă şi iar dărâmă soba, mutând-o acolo unde-i spusese vecinul că ar fi mai bine să se găsească. Priveşte rezultatul, se gândeşte că în sfârşit a reuşit să aşeze soba la locul potrivit, aşa că se aşează să se odihnescă puţin.
Se nimereşte atunci, în vizită, un prieten, care şi acesta îl mustră pentru locul ales şi îl sfătuieşte să mute soba pe alt perete.
Se apucă omul, de această dată mai nervos, să dărâme şi să refacă soba, gândindu-se că de data asta va ieşi aşa cum trebuie, că, oricum, nu mai are unde să o mute.
Dar nu după multă vreme, vine la el alt prieten, care priveşte cu atenţie şi-i spune:
-Păi bine măi, tu nu vezi că nu e aşezată unde trebuie, soba asta ? Cel mai bine ar fi să o aşezi aici.Şi îi indică locul unde fusese iniţial.
„Am plimbat soba prin casă, prin toate colţurile.Niciodată nu a fost aşezată cum trebuie. De fiecare dată cineva mi-a explicat că ar fi mai bine în altă parte. Am s-o fac pe roţi, de data asta, şi am s-o mut unde va vrea fiecare, ca să fie mulţumiţi!”

Cu cât încerci mai tare să mulţumeşti pe toată lumea, cu atât vei fi mai nemulţumit tu însuţi.
E bine să ceri şi părerea celor apropiaţi, că poate ţie îţi scapă ceva din vedere.
Dar până unde suntem deschişi şi unde devenim influenţabili?

3 comentarii:

Anonim spunea...

De-aia-i bine să aduni mai multe păreri, dar să decizi cu propriul cap :)

M-am regăsit în poveste: am fost şi omul, am fost şi soba :)

Mă tot lupt cu mine însămi să nu mai încerc să-i mulţumesc pe toţi din jurul meu căci dorinţa de a fi bine tuturor mă costă mult şi văd că nimeni nu-mi ridică statuie :) Din contră - aşteptările lor sînt tot mai mari :) Căci oamenii care nu-s mulţumiţi de ei nu pot fi niciodată mulţumiţi pe deplin de ceilalţi ... Greu, greu, bătălia continuă :)

(oana ştiind că distanţa dintre teorie şi practică e maaaare :)

anya spunea...

Da, Oana, e greu şi ca om, dar şi ca sobă, nu-i aşa? :P
E valabilă şi vorba aia cu dai un deget şi ţi se ia toată mâna!
P.S.Să ştii că eu am văzut un soclu şi am auzit că se lucrează şi la statuie... :D

florin spunea...

E atât de simplu să ne minţim de fiecare dată că n-am mai vrea ceea ce de fapt vrem, păstrând aceeaşi dorinţă arzătoare de a le face bine tuturor! Sunt convins că lupta pe care o pot câştiga pentru fiecare dintre ceilalţi îmi demonstrează că forţa mea există prin ei şi pentru ei.