De ce blog?

De ceva timp am cutreierat şi eu prin diverse bloguri (microbul l-am luat de la un prieten) şi am găsit unele chiar deosebite. Am văzut că există oameni care stăpânesc atât de minunat cuvintele, încât cuvintele îi ascultă şi se aşează cuminţi la locurile lor bine stabilite, şi se împrietenesc între ele în felurite jocuri.Ei, da, uite aşa m-am pornit să le caut şi eu pe ale mele (cuvintele), căci le rătăcisem cândva, fără să-mi dau seama cum, sau unde. Le-am găsit, zăceau cuminţi într-un ungher colbuit de vreme şi m-am mirat că erau încă acolo. S-au bucurat foarte tare că le-am simţit lipsa şi m-au rugat să mă joc cu ele, pentru că amorţiseră de atâta aşteptare. Cu un sentiment profund de vinovăţie, le-am îmbrăţişat pe rând, pe fiecare, şi am început să depănăm împreună firul unei noi poveşti, aşa cum o făcusem în vremurile noastre bune, când toate erau la locul lor şi oamenii iubeau cuvintele frumoase şi le păstrau la loc de cinste.