"Un necaz nu vine niciodată singur!"
De fiecare dată m-am întrebat: De ce nu există şi reversul, de ce nu se spune că o bucurie nu vine niciodată singură? De ce bucuria e singulară, iar nefericirea, deşi e tot un substantiv la singular, atrage după sine un lung şir de alte şi alte nefericiri?
Să fie din cauză că atunci când avem o bucurie ne aşteptăm să urmeze lucruri rele, ca un preţ care trebuie plătit pentru îndrăzneala de a ne fi permis să ne bucurăm?
Să fie pentru că dacă am avea parte de prea multă fericire am pierde simţul realităţii şi ne-am dori din ce în ce mai mult, până când nu am mai şti să ne bucurăm? La fel cum se întâmplă cu banii, cu bogăţia?
Oare nefericirea ne dă valoarea puţinelor clipe fericite, ea dă intensitatea trăirilor noastere? Cu cât am fost mai nefriciţi, cu atât mai mult ne vom bucura?
Parcă nici asta nu aş prea crede. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu mai am puterea să mă bucur de ceva ce mi-am dorit cu toată fiinţa mea să se întâmple, din cauză că am aşteptat atât de mult, am irosit atâtea speranţe, încât fericirea şi-a pierdut parfumul!
Ştiu doar că fericirea e un fruct unic, se poate savura doar câte unul odată, iar nefericirea se vinde şi se consumă la buchet!
De fiecare dată m-am întrebat: De ce nu există şi reversul, de ce nu se spune că o bucurie nu vine niciodată singură? De ce bucuria e singulară, iar nefericirea, deşi e tot un substantiv la singular, atrage după sine un lung şir de alte şi alte nefericiri?
Să fie din cauză că atunci când avem o bucurie ne aşteptăm să urmeze lucruri rele, ca un preţ care trebuie plătit pentru îndrăzneala de a ne fi permis să ne bucurăm?
Să fie pentru că dacă am avea parte de prea multă fericire am pierde simţul realităţii şi ne-am dori din ce în ce mai mult, până când nu am mai şti să ne bucurăm? La fel cum se întâmplă cu banii, cu bogăţia?
Oare nefericirea ne dă valoarea puţinelor clipe fericite, ea dă intensitatea trăirilor noastere? Cu cât am fost mai nefriciţi, cu atât mai mult ne vom bucura?
Parcă nici asta nu aş prea crede. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu mai am puterea să mă bucur de ceva ce mi-am dorit cu toată fiinţa mea să se întâmple, din cauză că am aşteptat atât de mult, am irosit atâtea speranţe, încât fericirea şi-a pierdut parfumul!
Ştiu doar că fericirea e un fruct unic, se poate savura doar câte unul odată, iar nefericirea se vinde şi se consumă la buchet!
2 comentarii:
Nefericirea, ca şi fericirea, are manunchiul ei. Când îţi doreşti un lucru, fiecare acţiune pe care o faci, o faci cu plăcere, în speranţa dorinţelor realizate, cu convingerea că totul îţi e la îndemână şi tot ceea ce faci pare a fi simplu. Atunci când nu e simplu, intervine deja nefericirea. Pentru că ni se pare destul de greu să parcurgem un munte de etape.
Nefericirea e mai sensibilă decât fericirea. Atunci când eşti bolnav şi ştii că există un tratament, pe care îl urmezi, ale cărui consecinţe se văd exact invers (ex. te tratezi de cancer şi îţi cade părul şi arăţi ca naiba), te determină să crezi că totul se amplifică. Simţi că oricine şi orice s-a întors împotriva ta. Te întrebi "de ce eu?" şi nu numai... Pe fericire n-o întrebi. Ea e firească, ţi se cuvine, ai luptat pentru ea şi poate că atunci când vine, nici n-o mai bagi în seamă.
Ai dreptate!
Mulţumesc!
Trimiteți un comentariu