joi, 25 septembrie 2008
miercuri, 24 septembrie 2008
Din păcate
Din păcate în momentul ăsta urăsc ceva.
Urăsc oamenii egoişti şi inconştienţi, care te mint în faţă şi fac tot felul de tâmpenii, împinse pâna la limita extremă, fără să ţină cont de cei din jur, de faptul că acţiunile lor îi afectează iremediabil pe cei care le stau alături şi-i tot scot din rahat!
Urăsc şi faptul că se vor găsi întotdeauna resurse pentru a-i ajuta pe aceştia, pe când alţii care se zbat în probleme,dar au demnitatea de a nu-şi arunca pe umerii celor dragi poverile lor sunt sortiţi să se chinuie singuri. Pentru că ei nu ştiu să creeze drame, să şantajeze sentimental, să ameninţe cu sinucideri!
Poate o să-mi treacă, dar în momentul ăsta sunt revoltată la maxim!
Şi mai mult, urăsc faptul că după ce-mi trece furia, mi se face milă de aceşti oameni şi mă alătur celor care dau în brânci să-i ajute! :)
Urăsc oamenii egoişti şi inconştienţi, care te mint în faţă şi fac tot felul de tâmpenii, împinse pâna la limita extremă, fără să ţină cont de cei din jur, de faptul că acţiunile lor îi afectează iremediabil pe cei care le stau alături şi-i tot scot din rahat!
Urăsc şi faptul că se vor găsi întotdeauna resurse pentru a-i ajuta pe aceştia, pe când alţii care se zbat în probleme,dar au demnitatea de a nu-şi arunca pe umerii celor dragi poverile lor sunt sortiţi să se chinuie singuri. Pentru că ei nu ştiu să creeze drame, să şantajeze sentimental, să ameninţe cu sinucideri!
Poate o să-mi treacă, dar în momentul ăsta sunt revoltată la maxim!
Şi mai mult, urăsc faptul că după ce-mi trece furia, mi se face milă de aceşti oameni şi mă alătur celor care dau în brânci să-i ajute! :)
Iubesc... (şi eu...)
Din ciclul "Iubeşte şi dă mai departe!" ( :D ), am preluat leapşa de la Medeleni (adicătelea Ionutu şi Oana - http://ionutu.wordpress.com/) şi mă apucai să scriu ce iubesc şi eu. Aşa că, iacătă-mă-s:
-să iubesc şi să mă simt iubită;
-să mă trezesc dimineaţa şi să mă întind cu "mârâieli";
-să mă zbânţui prin casă, pe o melodie ritmată care-mi place, până respir ca locomotiva;
-să se joace cineva cu mâna prin părul meu;
-să merg pe stradă ţinându-mă de mână cu iubitul;
-să adorm în lenjerie de pat proaspăt spălată;
-să lenevesc în pat, într-o zi ploioasă;
-să mă plimb desculţă prin băltoacele lăsate de o ploaie de vară;
-să ascult Mylene Farmer când sunt melancolică (sau muzică franţuzească);
-să mă prindă dimineaţa pentru că am vrut să termin de citit o carte care "m-a prins";
-ochii mei când mă rimelez şi mă fardez :P ;
-mirosul de pâine caldă sau cozonac proaspăt scos din cuptor;
-mâinile mici şi blânde ale tatălui meu, care mă mângâiau pe creştet de câte ori eram tristă;
-zgomotul valurilor care se sparg la ţărm;
-zâmbetul senin al copiilor şi ochii lor mari;
-să am prieteni buni;
-să ofer daruri (bine! şi să primesc :D);
-să fiu prima care spune "La mulţi ani!" celor dragi;
-să adopt un câine maidanez, atunci când nu mai am acasă (am înnebunit-o pe mama când eram mai mică, pentru că ajunsesem să avem vreo 4 câini pe bătătură);
-filmele vechi;
-poşetele de toate culorile, mărimile, texturile;
-eşarfele fine;
-starea de oboseală (moleşeală )plăcută de după o călătorie;
-mirosul de coajă de portocală, uscată pe brâul sobei încinse;
-migdalele şi caisele pietroase;
-caişii înfloriţi;
-sandalele (încălţările) cu toc înalt;
-albastrul;
-oamenii cărora le zâmbesc şi ochii;
-oamenii care-ţi zâmbesc atunci când salută;
-chefurile şi plecările în călătorie "din senin", neplanificate;
-căldura trupului de alături;
-îngheţata, când mă doare în gât;
-chenţăitul câinelui meu când se bucură că mă aude venind;
- frappe-ul cu fetele;
-jocurile, inclusiv cele de copii (Aţişoara, Cucii :P );
-saramura de peşte cu mămăliguţă;
-bătaia cu pernele + gâdilat;
-să plec de nebună prin oraş, fără un scop precis;
-să citesc pe "bloage" şi să comentez când am ceva de spus;
...Şi lista rămâne deschisă...
Peseu. Şi masculul "perfect" :D , vezi imaginea!
Nu ştiu cui să dau leapşa, aşa că vă rog, înscrieţi-vă-ţi, care-ţi pofti!
-să iubesc şi să mă simt iubită;
-să mă trezesc dimineaţa şi să mă întind cu "mârâieli";
-să mă zbânţui prin casă, pe o melodie ritmată care-mi place, până respir ca locomotiva;
-să se joace cineva cu mâna prin părul meu;
-să merg pe stradă ţinându-mă de mână cu iubitul;
-să adorm în lenjerie de pat proaspăt spălată;
-să lenevesc în pat, într-o zi ploioasă;
-să mă plimb desculţă prin băltoacele lăsate de o ploaie de vară;
-să ascult Mylene Farmer când sunt melancolică (sau muzică franţuzească);
-să mă prindă dimineaţa pentru că am vrut să termin de citit o carte care "m-a prins";
-ochii mei când mă rimelez şi mă fardez :P ;
-mirosul de pâine caldă sau cozonac proaspăt scos din cuptor;
-mâinile mici şi blânde ale tatălui meu, care mă mângâiau pe creştet de câte ori eram tristă;
-zgomotul valurilor care se sparg la ţărm;
-zâmbetul senin al copiilor şi ochii lor mari;
-să am prieteni buni;
-să ofer daruri (bine! şi să primesc :D);
-să fiu prima care spune "La mulţi ani!" celor dragi;
-să adopt un câine maidanez, atunci când nu mai am acasă (am înnebunit-o pe mama când eram mai mică, pentru că ajunsesem să avem vreo 4 câini pe bătătură);
-filmele vechi;
-poşetele de toate culorile, mărimile, texturile;
-eşarfele fine;
-starea de oboseală (moleşeală )plăcută de după o călătorie;
-mirosul de coajă de portocală, uscată pe brâul sobei încinse;
-migdalele şi caisele pietroase;
-caişii înfloriţi;
-sandalele (încălţările) cu toc înalt;
-albastrul;
-oamenii cărora le zâmbesc şi ochii;
-oamenii care-ţi zâmbesc atunci când salută;
-chefurile şi plecările în călătorie "din senin", neplanificate;
-căldura trupului de alături;
-îngheţata, când mă doare în gât;
-chenţăitul câinelui meu când se bucură că mă aude venind;
- frappe-ul cu fetele;
-jocurile, inclusiv cele de copii (Aţişoara, Cucii :P );
-saramura de peşte cu mămăliguţă;
-bătaia cu pernele + gâdilat;
-să plec de nebună prin oraş, fără un scop precis;
-să citesc pe "bloage" şi să comentez când am ceva de spus;
...Şi lista rămâne deschisă...
Peseu. Şi masculul "perfect" :D , vezi imaginea!
Nu ştiu cui să dau leapşa, aşa că vă rog, înscrieţi-vă-ţi, care-ţi pofti!
miercuri, 17 septembrie 2008
Viaţa ca un film SF?
"Un milion de oameni vor locui în gigantul de sticlă
Proiectul Ziggurat propune construirea unui oraş futurist, sută la sută ecologic, care va utiliza exclusiv energia solară şi eoliană.
Inspirat de templele antice ale Mesopotamiei, Ziggurat va fi construit în Dubai pe o suprafaţă de 2,3 kilometri pătraţi, scrie publicaţia „Daily Mail”. Proiectul care propune acest oraş al viitorului, aparţinând companiei Timelinks, va fi prezentat oficial la următoarea ediţie a expoziţiei Dubai International Convention and Exhibition Centre, desfăşurată în perioada 19-23 octombrie.
Revoluţionar în domeniul urbanisticii, noul concept arhitectonic prezintă şi marele avantaj de a fi şi foarte prietenos cu mediul. Necesarul de energie pentru imensul oraş va fi asigurat exclusiv din resurse regenerabile, utilizând numai turbine de vânt şi panouri solare.
Apreciat atât pentru designul futurist, cât şi pentru tehnologia performantă, oraşul-piramidă redefineşte nevoile urbane, oferind un amestec special de spaţii verzi, publice şi private.
În acelaşi timp, cei peste un milion de locuitori din oraşul-piramidă se vor deplasa cu ajutorul unei monoşine, care va funcţiona atât vertical, cât şi orizontal. Acest mijloc de transport are scopul de a înlocui maşinile care tranzitează un oraş obişnuit, accesul accestora în Ziggurat fiind strict
interzis.
Tehnologie „science-fiction”
Tehnologia şi arhitectura, pe care le propune acest proiect, au făcut ca Ziggurat să fie considerat un oraş al viitorului, care deschide drumul către o nouă eră în respectarea mediului şi a conceptului de dezvoltare durabilă.
Înainte de lansarea oficială, investitorii au depus deja brevetul pentru această creaţie, nu atât pentru a proteja designul, cât pentru tehnologia performantă. Securitatea locuitorilor va fi asigurată prin metode speciale de identificare biometrică, prin recunoaşterea facială a tuturor persoanelor care vor intra în oraş.
După patentarea proiectului, cei de la Timelinks au depus, de asemenea, o cerere de finanţare la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea unor proiecte similare."
Sursa:Adevarul
Viitorul ...sună bine... Progres, protejarea mediului...
Multe lucruri care păreau scenarii de filme SF, au devenit realitate.Şi toată tehnologia asta, pare la fel... Când mă gândesc că am văzut filme SF cu cyborgi, mutaţii genetice(X-men),sex..."fără schimb de fluide" roboţi cu inteligenţă proprie, care controlează lumea, maşini fanteziste, Pământul devastat, omul-o specie pe cale de disparitie ...mă întreb:vor deveni şi astea realitate?
luni, 15 septembrie 2008
La final rămâi doar tu, cu tine!
STEFAN IORDACHE - SA-MI CANTI COBZAR...
Asculta mai multe audio Vedete »
Încă un mare artist, plecat prea curând!
miercuri, 10 septembrie 2008
Apocalipsa privită...logic
Nu e logica mea, e a surorii mele, draga de ea, care după ce a analizat cu multă seriozitate apocalipsa asta, a ajuns la următorul raţionament logic.
1. Când moare cineva, cei care îi supravieţuiesc plâng pierderea suferită. Corect? Corect!
2. Dacă vine apocalipsa murim toţi. Corect din nou!
Concluzia:
E bună şi apocalipsa asta, că nu mai trăieşte nimeni, aşa că nu mai are cine pe cine să plângă.
Ei, nu-i aşa că e un punct de vedere cel puţin interesant? (Dacă n-o fi vreo "Să moară şi capra vecinlui!"- deghizată în logică! )
Să crăpăm, zic, cu toţii! Şi viii cu viii iar ... ştiţi voi!( na că-mi ieşea şi o rimă! :P )
1. Când moare cineva, cei care îi supravieţuiesc plâng pierderea suferită. Corect? Corect!
2. Dacă vine apocalipsa murim toţi. Corect din nou!
Concluzia:
E bună şi apocalipsa asta, că nu mai trăieşte nimeni, aşa că nu mai are cine pe cine să plângă.
Ei, nu-i aşa că e un punct de vedere cel puţin interesant? (Dacă n-o fi vreo "Să moară şi capra vecinlui!"- deghizată în logică! )
Să crăpăm, zic, cu toţii! Şi viii cu viii iar ... ştiţi voi!( na că-mi ieşea şi o rimă! :P )
marți, 9 septembrie 2008
luni, 8 septembrie 2008
Soba pe roţi
Într-o zi, s-a hotărât omul să-şi facă o sobă. A măsurat, a calculat, a ales locul şi s-a apucat de treabă.
Când soba era gata, a venit la el un vecin, care s-a uitat cu atenţie, a dat din cap şi i-a zis:
-Măi omule, nu ai facut bine soba, pe peretele ăsta. Uite, ar fi mai bine pe ăsta, aici s-ar păstra mai bine căldura!.
A stat omul , s-a sucit,s-a răsucit,s-a gândit...”Dacă vecinul are dreptate? Ce fac eu la iarnă, dacă se trece repede căldura?” Şi s-a apucat să dărâme soba, să o mute pe peretele celălalt.
Nici nu apucă bine să sfârşească şi vine pe la el un alt vecin. Mândru, nevoie mare, că acum are sobă nouă şi aşezată taman cum trebuie, omul îi arată munca sa.
-A, păi nu e bine unde ai aşezat-o, îi zice vecinul. Eu zic să o muţi pe peretele ăsta, că aşa va da mai multă căldură!
Necăjit, omul se apucă şi iar dărâmă soba, mutând-o acolo unde-i spusese vecinul că ar fi mai bine să se găsească. Priveşte rezultatul, se gândeşte că în sfârşit a reuşit să aşeze soba la locul potrivit, aşa că se aşează să se odihnescă puţin.
Se nimereşte atunci, în vizită, un prieten, care şi acesta îl mustră pentru locul ales şi îl sfătuieşte să mute soba pe alt perete.
Se apucă omul, de această dată mai nervos, să dărâme şi să refacă soba, gândindu-se că de data asta va ieşi aşa cum trebuie, că, oricum, nu mai are unde să o mute.
Dar nu după multă vreme, vine la el alt prieten, care priveşte cu atenţie şi-i spune:
-Păi bine măi, tu nu vezi că nu e aşezată unde trebuie, soba asta ? Cel mai bine ar fi să o aşezi aici.Şi îi indică locul unde fusese iniţial.
„Am plimbat soba prin casă, prin toate colţurile.Niciodată nu a fost aşezată cum trebuie. De fiecare dată cineva mi-a explicat că ar fi mai bine în altă parte. Am s-o fac pe roţi, de data asta, şi am s-o mut unde va vrea fiecare, ca să fie mulţumiţi!”
Cu cât încerci mai tare să mulţumeşti pe toată lumea, cu atât vei fi mai nemulţumit tu însuţi.
E bine să ceri şi părerea celor apropiaţi, că poate ţie îţi scapă ceva din vedere.
Dar până unde suntem deschişi şi unde devenim influenţabili?
Când soba era gata, a venit la el un vecin, care s-a uitat cu atenţie, a dat din cap şi i-a zis:
-Măi omule, nu ai facut bine soba, pe peretele ăsta. Uite, ar fi mai bine pe ăsta, aici s-ar păstra mai bine căldura!.
A stat omul , s-a sucit,s-a răsucit,s-a gândit...”Dacă vecinul are dreptate? Ce fac eu la iarnă, dacă se trece repede căldura?” Şi s-a apucat să dărâme soba, să o mute pe peretele celălalt.
Nici nu apucă bine să sfârşească şi vine pe la el un alt vecin. Mândru, nevoie mare, că acum are sobă nouă şi aşezată taman cum trebuie, omul îi arată munca sa.
-A, păi nu e bine unde ai aşezat-o, îi zice vecinul. Eu zic să o muţi pe peretele ăsta, că aşa va da mai multă căldură!
Necăjit, omul se apucă şi iar dărâmă soba, mutând-o acolo unde-i spusese vecinul că ar fi mai bine să se găsească. Priveşte rezultatul, se gândeşte că în sfârşit a reuşit să aşeze soba la locul potrivit, aşa că se aşează să se odihnescă puţin.
Se nimereşte atunci, în vizită, un prieten, care şi acesta îl mustră pentru locul ales şi îl sfătuieşte să mute soba pe alt perete.
Se apucă omul, de această dată mai nervos, să dărâme şi să refacă soba, gândindu-se că de data asta va ieşi aşa cum trebuie, că, oricum, nu mai are unde să o mute.
Dar nu după multă vreme, vine la el alt prieten, care priveşte cu atenţie şi-i spune:
-Păi bine măi, tu nu vezi că nu e aşezată unde trebuie, soba asta ? Cel mai bine ar fi să o aşezi aici.Şi îi indică locul unde fusese iniţial.
„Am plimbat soba prin casă, prin toate colţurile.Niciodată nu a fost aşezată cum trebuie. De fiecare dată cineva mi-a explicat că ar fi mai bine în altă parte. Am s-o fac pe roţi, de data asta, şi am s-o mut unde va vrea fiecare, ca să fie mulţumiţi!”
Cu cât încerci mai tare să mulţumeşti pe toată lumea, cu atât vei fi mai nemulţumit tu însuţi.
E bine să ceri şi părerea celor apropiaţi, că poate ţie îţi scapă ceva din vedere.
Dar până unde suntem deschişi şi unde devenim influenţabili?
duminică, 7 septembrie 2008
vineri, 5 septembrie 2008
Frica de a reuşi?
Ideeea mi-a venit când am citit "Hotărârile se iau mai sus" pe blogul Innuendei.
Am crezut, de fiecare dată când am ezitat să iau o hotărâre, sau să pun în aplicare un plan pe care mi l-am făurit până în cele mai mici detalii, în nopţi nedormite, că nu am curaj pentru că mă tem de eşec. Şi încă mai cred că teama de eşec ne paralizează de cele mai multe ori.
Dar un bun prieten îmi spunea întotdeauna, când mă vedea că ezit să iau o hotărâre, sau să-mi pun în practică gândurile, că de fapt mi-e teamă că s-ar putea să reuşesc. Lucru care mi se părea absolut ridicol. Cum să-mi fie teamă de reuşită? Nu se poate aşa ceva. Cine nu-şi doreşte să aibă succes în ceea ce face?
Apoi, într-o zi, m-am gândit: şi dacă e ceva adevăr în ce spune el? Ştim cu toţii că e mai uşor să urci, dar mai greu să te menţii acolo. E mai uşor să câştigi şi mai greu să păstrezi ceea ce ai dobândit. Ca să păstrezi e nevoie de efort susţinut, zi de zi.Când nu ai nimic te avânţi curajos în luptă, ca să dobândeşti. Când ai ce păstra, te temi, pentru că acum ai ce pierde...
Şi mă mai gândeam... Eu am un serviciu relativ stabil, o constantă a vieţii mele, de ani buni. Am muncit mult ca să-mi câştig o oarecare recunoaştere în domeniul meu de activitate,un oarecare statut.Îmi dă un sentiment de siguranţa, de stabilitate. Dar am şi insatisfacţii, cea financiară fiind primordială. (Dar să nu mă lamentez acum pe tema asta. Altul e obiectul discuţiei. )M-am gândit de multe ori să îmi găsesc un alt job, ceva mai bine plătit. Şi am pornit să caut. Am scris CV-uri, am căutat şi am găsit ceva variante...
Ce griji îmi faceam eu când a trebuit să şi depun CV-ul, să pun în practică intenţiile? Mă întrebam ce-am să fac dacă mă vor accepta! Da, îmi era teamă că mă vor accepta şi mă găndeam cum îmi va schimba viaţa, traiul meu modest, dar stabil? Cum mă va schimba pe mine? Şi mă rugam...să nu mă accepte. De accea, nici măcar nu am mai depus CV-ul... Am flirtat doar cu ideea : cum ar fi dacă..?
Oare e adevărat, ne temem să reuşim?
Sau poate ne e teamă doar de nou, de necunoscut?
Am crezut, de fiecare dată când am ezitat să iau o hotărâre, sau să pun în aplicare un plan pe care mi l-am făurit până în cele mai mici detalii, în nopţi nedormite, că nu am curaj pentru că mă tem de eşec. Şi încă mai cred că teama de eşec ne paralizează de cele mai multe ori.
Dar un bun prieten îmi spunea întotdeauna, când mă vedea că ezit să iau o hotărâre, sau să-mi pun în practică gândurile, că de fapt mi-e teamă că s-ar putea să reuşesc. Lucru care mi se părea absolut ridicol. Cum să-mi fie teamă de reuşită? Nu se poate aşa ceva. Cine nu-şi doreşte să aibă succes în ceea ce face?
Apoi, într-o zi, m-am gândit: şi dacă e ceva adevăr în ce spune el? Ştim cu toţii că e mai uşor să urci, dar mai greu să te menţii acolo. E mai uşor să câştigi şi mai greu să păstrezi ceea ce ai dobândit. Ca să păstrezi e nevoie de efort susţinut, zi de zi.Când nu ai nimic te avânţi curajos în luptă, ca să dobândeşti. Când ai ce păstra, te temi, pentru că acum ai ce pierde...
Şi mă mai gândeam... Eu am un serviciu relativ stabil, o constantă a vieţii mele, de ani buni. Am muncit mult ca să-mi câştig o oarecare recunoaştere în domeniul meu de activitate,un oarecare statut.Îmi dă un sentiment de siguranţa, de stabilitate. Dar am şi insatisfacţii, cea financiară fiind primordială. (Dar să nu mă lamentez acum pe tema asta. Altul e obiectul discuţiei. )M-am gândit de multe ori să îmi găsesc un alt job, ceva mai bine plătit. Şi am pornit să caut. Am scris CV-uri, am căutat şi am găsit ceva variante...
Ce griji îmi faceam eu când a trebuit să şi depun CV-ul, să pun în practică intenţiile? Mă întrebam ce-am să fac dacă mă vor accepta! Da, îmi era teamă că mă vor accepta şi mă găndeam cum îmi va schimba viaţa, traiul meu modest, dar stabil? Cum mă va schimba pe mine? Şi mă rugam...să nu mă accepte. De accea, nici măcar nu am mai depus CV-ul... Am flirtat doar cu ideea : cum ar fi dacă..?
Oare e adevărat, ne temem să reuşim?
Sau poate ne e teamă doar de nou, de necunoscut?
joi, 4 septembrie 2008
Brain section
Ce frumos miroase a toamnă! Mi-am uitat cheile pe noptieră. Vecinul îşi repară acoperişul. Oare unde s-a ascuns pisica? Îmi place să mă plimb prin ploaie. La radio se aud ştirile. Am dat de mâncare câinelui? Azi îmi iau pantalonii gri.Aş vrea să fac un bulgăre de zăpadă! Mama-mi spune să mă trezesc, că întârzii la şcoală. De anul trecut n-am mai fost la mare. Copiii de pe stradă se joacă de-a şcoala. Trebuie să tăiem lemnele pentru foc. Cine-a stins lumina? Am văzut cum treceau stoluri de raţe.Iar n-am cumpărat pâine!
Da, joia e o zi bună să te speli pe cap!
Da, joia e o zi bună să te speli pe cap!
miercuri, 3 septembrie 2008
Nefericirea se vinde la buchet
"Un necaz nu vine niciodată singur!"
De fiecare dată m-am întrebat: De ce nu există şi reversul, de ce nu se spune că o bucurie nu vine niciodată singură? De ce bucuria e singulară, iar nefericirea, deşi e tot un substantiv la singular, atrage după sine un lung şir de alte şi alte nefericiri?
Să fie din cauză că atunci când avem o bucurie ne aşteptăm să urmeze lucruri rele, ca un preţ care trebuie plătit pentru îndrăzneala de a ne fi permis să ne bucurăm?
Să fie pentru că dacă am avea parte de prea multă fericire am pierde simţul realităţii şi ne-am dori din ce în ce mai mult, până când nu am mai şti să ne bucurăm? La fel cum se întâmplă cu banii, cu bogăţia?
Oare nefericirea ne dă valoarea puţinelor clipe fericite, ea dă intensitatea trăirilor noastere? Cu cât am fost mai nefriciţi, cu atât mai mult ne vom bucura?
Parcă nici asta nu aş prea crede. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu mai am puterea să mă bucur de ceva ce mi-am dorit cu toată fiinţa mea să se întâmple, din cauză că am aşteptat atât de mult, am irosit atâtea speranţe, încât fericirea şi-a pierdut parfumul!
Ştiu doar că fericirea e un fruct unic, se poate savura doar câte unul odată, iar nefericirea se vinde şi se consumă la buchet!
De fiecare dată m-am întrebat: De ce nu există şi reversul, de ce nu se spune că o bucurie nu vine niciodată singură? De ce bucuria e singulară, iar nefericirea, deşi e tot un substantiv la singular, atrage după sine un lung şir de alte şi alte nefericiri?
Să fie din cauză că atunci când avem o bucurie ne aşteptăm să urmeze lucruri rele, ca un preţ care trebuie plătit pentru îndrăzneala de a ne fi permis să ne bucurăm?
Să fie pentru că dacă am avea parte de prea multă fericire am pierde simţul realităţii şi ne-am dori din ce în ce mai mult, până când nu am mai şti să ne bucurăm? La fel cum se întâmplă cu banii, cu bogăţia?
Oare nefericirea ne dă valoarea puţinelor clipe fericite, ea dă intensitatea trăirilor noastere? Cu cât am fost mai nefriciţi, cu atât mai mult ne vom bucura?
Parcă nici asta nu aş prea crede. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu mai am puterea să mă bucur de ceva ce mi-am dorit cu toată fiinţa mea să se întâmple, din cauză că am aşteptat atât de mult, am irosit atâtea speranţe, încât fericirea şi-a pierdut parfumul!
Ştiu doar că fericirea e un fruct unic, se poate savura doar câte unul odată, iar nefericirea se vinde şi se consumă la buchet!
De ce blog?
De ceva timp am cutreierat şi eu prin diverse bloguri (microbul l-am luat de la un prieten) şi am găsit unele chiar deosebite. Am văzut că există oameni care stăpânesc atât de minunat cuvintele, încât cuvintele îi ascultă şi se aşează cuminţi la locurile lor bine stabilite, şi se împrietenesc între ele în felurite jocuri.Ei, da, uite aşa m-am pornit să le caut şi eu pe ale mele (cuvintele), căci le rătăcisem cândva, fără să-mi dau seama cum, sau unde. Le-am găsit, zăceau cuminţi într-un ungher colbuit de vreme şi m-am mirat că erau încă acolo. S-au bucurat foarte tare că le-am simţit lipsa şi m-au rugat să mă joc cu ele, pentru că amorţiseră de atâta aşteptare. Cu un sentiment profund de vinovăţie, le-am îmbrăţişat pe rând, pe fiecare, şi am început să depănăm împreună firul unei noi poveşti, aşa cum o făcusem în vremurile noastre bune, când toate erau la locul lor şi oamenii iubeau cuvintele frumoase şi le păstrau la loc de cinste.
Marea mea
Timpul a zburat şi iată că maine va fi ultima mea zi de concediu! Puţin tristă? Da! N-am reuşit să fac tot ce mi-aş fi dorit în concediul ăsta. Înainte să vină, mă visam cutreierând (şi am reuşit pentru o săptămână), pribegind în neştire prin locuri nemaivăzute. Of, ce-i bun durează prea puţin! (de-aia o fi bun!?).
M-am gandit ca măcar să mă întorc la serviciu mai odihnită. Nici asta nu mi-a ieşit! Facem o grămadă de planuri ca să realizăm atât de puţine dintre ele!
Un regret major: n-am reuşit să "mă iubesc" cu marea, anul ăsta! Am flirtat aşa, de la distanţă, nu ne-am atins, nu ne-am îmbrăţişat ca altădată, unduindu-mă printre spumele ei învolburate. Iubesc marea! E atâta viaţă în undele ei tumultoase, atâta mângâiere în legănarea ei şi în muzica valurilor care se sparg la ţărm... Iubesc marea! Mă repet, dar mă încearcă un dor nebun, o poftă imensă de serile răcoroase de la malul mării, respirând briza ei sărată până m-aş umple de ea,...şi aş purta marea cu mine, în mine ...până vara viitoare!
M-am gandit ca măcar să mă întorc la serviciu mai odihnită. Nici asta nu mi-a ieşit! Facem o grămadă de planuri ca să realizăm atât de puţine dintre ele!
Un regret major: n-am reuşit să "mă iubesc" cu marea, anul ăsta! Am flirtat aşa, de la distanţă, nu ne-am atins, nu ne-am îmbrăţişat ca altădată, unduindu-mă printre spumele ei învolburate. Iubesc marea! E atâta viaţă în undele ei tumultoase, atâta mângâiere în legănarea ei şi în muzica valurilor care se sparg la ţărm... Iubesc marea! Mă repet, dar mă încearcă un dor nebun, o poftă imensă de serile răcoroase de la malul mării, respirând briza ei sărată până m-aş umple de ea,...şi aş purta marea cu mine, în mine ...până vara viitoare!
Un început
Nici nu ştiu ce mi-a venit să mă apuc şi eu de "blogăreală"! Hmm, cum sună, parcă ar fi o boală...contagioasă! Şi dacă o fi? Poate că de-aia m-am trezit şi eu azi, butonând de zor!
În ale calculatoarelor nu prea le am, aşa că mi-a luat ceva timp să mă dumiresc unde sunt şi...ce mama d... caut eu pe-aici? "Femie " fiind, bineînţeles că mi-a fost tare greu să mă hotărăsc în privinţa...culorilor! :-D Ei, uite-aşa tot schimbând fonturi, culori , sabloane şi altle, după ce mi-am pierdut o jumatate din zi modificând şi editând, mă găsesc acum fericita posesoare a unui blog nou-nouţ şi mi-s mândră, nevoie mare!
(Ce-oi scrie eu aici, Dumnezeu cu mila!)
Aşa că: Bun venit, mie ... şi celor care s-ar putea trezi, întâmplător, rătăcind pe aici!
În ale calculatoarelor nu prea le am, aşa că mi-a luat ceva timp să mă dumiresc unde sunt şi...ce mama d... caut eu pe-aici? "Femie " fiind, bineînţeles că mi-a fost tare greu să mă hotărăsc în privinţa...culorilor! :-D Ei, uite-aşa tot schimbând fonturi, culori , sabloane şi altle, după ce mi-am pierdut o jumatate din zi modificând şi editând, mă găsesc acum fericita posesoare a unui blog nou-nouţ şi mi-s mândră, nevoie mare!
(Ce-oi scrie eu aici, Dumnezeu cu mila!)
Aşa că: Bun venit, mie ... şi celor care s-ar putea trezi, întâmplător, rătăcind pe aici!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
